Numere Telefon ▼ | Facebook | Situații de Urgență

Servicii Sociale

Directia de Asistenta Sociala

Servicii Sociale

Serviciile sociale furnizate de Direcția de Asistență Socială Slobozia sunt destinate susținerii persoanelor, familiilor și grupurilor care se confruntă cu probleme sociale, economice, medicale sau familiale. Scopul acestora este de a sprijini beneficiarii în depășirea situațiilor de vulnerabilitate și de a le oferi șanse egale la integrare socială, educațională și profesională.

  • Servicii de informare , consiliere sociala si mediere sociala

    Aceste servicii se adresează persoanelor care au nevoie de ghidare în privința drepturilor sociale, a accesului la prestații și servicii publice sau care se confruntă cu situații de criză personală, familială sau comunitară. Prin informare, consiliere și mediere, încercăm să facilităm soluționarea problemelor și să prevenim escaladarea acestora, intervenind profesionist și empatic.

  • Informare, consiliere si efectuarea anchetei sociale in vederea obtinerii certificatului de incadrare in grad de handicap

    Acest serviciu se adresează persoanelor cu dizabilități (adulți sau copii), precum și reprezentanților legali ai acestora, având scopul de a sprijini întocmirea dosarului necesar pentru obținerea certificatului de încadrare într-un grad de handicap, conform Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

    Activitățile includ:

    • Informarea beneficiarilor cu privire la drepturile și facilitățile legale asociate încadrării într-un grad de handicap;
    • Oferirea de consiliere socială, adaptată nevoilor individuale;
    • Efectuarea anchetei sociale la domiciliul persoanei, în baza unei cereri transmise către Direcția de Asistență Socială.

    Termene și valabilitate:

    • Ancheta socială se realizează în cel mai scurt timp posibil, în funcție de disponibilitatea personalului, în maximum 30 de zile calendaristice de la solicitare;
    • Aceasta are o valabilitate de 60 de zile calendaristice de la data întocmirii;

    Documente orientative necesare:

    • Cerere scrisă;
    • Copie act de identitate (pentru adult sau copil și reprezentant legal); 
    • Pentru reevaluare, poate fi atașată o copie a certificatului de handicap anterior;

  • Efectuarea anchetei sociale invederea obtinerii rovinietei , conform Legii 448/2006 republicata cu modificarile si completarile de rigoare

    Direcția de Asistență Socială are atribuția de a efectua ancheta socială necesară pentru dovedirea situației sociale, în vederea completării dosarului transmis către DGASPC Ialomița.

    Cui se adresează:

    • Însoțitorilor persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat;
    • Părinților, reprezentanților legali sau aparținătorilor persoanelor cu dizabilități, care utilizează autovehiculul pentru transportul acestora.

    Condiții generale:

    • Se acordă scutirea pentru un singur autovehicul;
    • Mașina poate fi deținută de persoana cu handicap sau de aparținătorul legal;
    • Este necesară dovedirea prin anchetă socială că autovehiculul este utilizat pentru deplasarea persoanei cu dizabilități.

    Activități desfășurate de DAS:

    • Informarea beneficiarului cu privire la condițiile legale;
    • Consilierea privind documentele necesare;
    • Planificarea și realizarea anchetei sociale la domiciliu, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la înregistrarea cererii;

    Documente necesare:

    • Cerere scrisă a solicitantului;
    • Copie după certificatul de handicap și actul de identitate;
    • Copie după actul de identitate pentru proprietarul autovehiculului;

  • Informare , consiliere si monitorizarea copiilor care au parintii(reprezentatii legali), plecati in strainatate

    Copiii ai căror părinți lucrează în afara țării sunt monitorizați constant pentru a preveni situațiile de risc. Oferim sprijin persoanelor în grija cărora se află acești copii, consiliere emoțională și socială, și colaborăm cu școlile, DGASPC și alte instituții, pentru a ne asigura că minorii beneficiază de un mediu stabil și de protecție adecvată. 

  • Efectuarea anchetelor sociale solicitate de alte institutii

    În sprijinul bunei colaborări interinstituționale, Direcția de Asistență Socială întocmește anchete sociale la solicitarea unităților de învățământ, DGASPC, poliție, spitale, instanțe judecătorești sau alte autorități. Aceste anchete oferă o imagine obiectivă asupra situației sociale a beneficiarilor și contribuie la fundamentarea unor decizii echitabile și eficiente.